Categorii
Noutăți

10 beneficii ale picturii pentru dezvoltarea copiilor | Pictura cu Bea

La Pictura cu Bea, fiecare copil este încurajat să creeze în ritmul său, să experimenteze și să descopere bucuria artei fără presiunea perfecțiunii.
Credem că fiecare desen și fiecare culoare spun o poveste unică, de aceea la Pictură cu Bea colorăm sentimentele copilului tău!

10 beneficii ale picturii pentru dezvoltarea copiilor

1.Stimulează creativitatea și imaginația
Prin desen și pictură, copiii învață să își transforme ideile în povești.
Nu există răspunsuri greșite, iar această libertate îi ajută să gândească creativ și să găsească soluții originale.

2.Dezvoltă motricitatea fină
Folosirea pensulelor, creioanelor, pastelurilor sau a altor materiale artistice contribuie la dezvoltarea coordonării mână-ochi și a motricității fine.
Aceste abilități sunt importante pentru scris, decupat și alte activități de zi cu zi.

3.Crește încrederea în sine
Atunci când un copil finalizează o lucrare și este apreciat pentru efortul său, începe să capete mai multă încredere în propriile capacități.
Fiecare creație finalizată reprezintă o mică reușită.

4.Încurajează exprimarea emoțiilor
Nu întotdeauna copiii pot exprima prin cuvinte ceea ce simt. Prin artă, aceștia își pot manifesta emoțiile, gândurile și trăirile într-un mod natural și sănătos.

5.Îmbunătățește capacitatea de concentrare
Realizarea unei lucrări necesită atenție și răbdare. Pe măsură ce lucrează la un proiect artistic, copiii învață să se concentreze mai mult timp asupra unei activități.

6.Dezvoltă răbdarea și perseverența
Pictura îi învață pe copii că rezultatele frumoase necesită timp și implicare. Ei descoperă că pot reveni asupra unei lucrări și că procesul este la fel de important ca rezultatul final.

7.Reduce stresul și anxietatea
Activitățile artistice au un efect relaxant. Pictura oferă un spațiu sigur în care copiii se pot deconecta de la grijile cotidiene și își pot canaliza energia într-un mod pozitiv.

8.Încurajează luarea deciziilor
Ce culori aleg? Cum poziționez elementele pe foaie? Ce tehnică folosesc?
Toate aceste decizii îi ajută pe copii să își dezvolte autonomia și gândirea critică.

9.Dezvoltă abilitățile sociale
Participarea la un atelier de pictură pentru copii oferă oportunitatea de a interacționa cu alți copii, de a împărtăși idei și de a învăța să colaboreze într-un mediu pozitiv.

10.Cultivă bucuria de a învăța
Arta transformă procesul de învățare într-o experiență plăcută. Copiii descoperă culori, forme, tehnici și informații noi într-un mod interactiv și captivant.

Categorii
Noutăți

Ce întrebări putem pune unui copil în fața unui desen sau a unei picturi?

Părinții mă întreabă adeseori cum să abordeze un desen sau o pictură realizată de copil.
Iată câteva sugestii care ar putea să ajute:

Ce întrebări adresăm unui copil în fața unei planșe cu un desen sau o pictură?

🌱Spune-mi povestea din acest desen sau pictură?
🌱Ce ai vrut să exprimi aici?
🌱Ce se întâmplă în desenul sau pictura ta?
🌱Dacă planșa ar putea vorbi, ce ar spune?
🌱Ce ai vrut să arăți aici?
🌱Cum te-ai simțit când ai lucrat?
🌱De ce ai ales culorile acestea?
🌱Ce ai vrea să mai adaugi data viitoare?

Dacă dorești ca copilul tău să fie văzut și încurajat, te așteptăm cu drag la Pictura cu Bea – locul unde colorăm sentimentele copilului tău!

Categorii
Noutăți

Ce temă avem astăzi?

La atelier sunt întrebată foarte des de către copii:
„Ce temă avem astăzi?” 🎨
Dacă ei nu și-au ales tema la ora anterioară, vin mereu cu o sugestie. Însă, în atelier, lucrurile nu merg întotdeauna după un plan — și este perfect așa.
La Picturacubea am înțeles că fiecare copil este diferit. Fiecare vine cu emoțiile, energia și starea lui din ziua respectivă. Sunt momente în care un copil nu a dormit bine, poate este mai sensibil, mai obosit sau, pur și simplu, are nevoie de libertate și timp pentru el.
De aceea, în atelier:
🌱 Ascultăm copilul.
🌱 Îi oferim spațiul necesar să se exprime.
🌱 Punem la dispoziție materiale variate precum culori acrilice, pasteluri uleioase, creioane cerate, grafit.
🌱 Oferim sprijin atunci când este nevoie.
Pentru noi, pictura și desenul nu înseamnă lucrări identice, ci emoție, creativitate și libertate. De aceea, de la orele de pictura/desen plecăm cu ceva mai valoros: încredere în sine, bucurie și culoare.

Categorii
Noutăți

1Iunie Pregătiri pentru Ziua Copilului ✨

În locul dulciurilor, am pregătit pentru fiecare copil o mică experiență creativă pentru acasă: o pânză magnetică, culori, o pensulă și multă dragoste, puse din toată inima. 💛
La Picturacubea credem că cele mai frumoase daruri sunt cele făcute din inimă și realizate cu mânuțele noastre. Pentru că, bucuria cea mai mare stă în lucrurile mărunte.

Categorii
Noutăți

Pictura Cu Bea – spațiu de exprimare pentru cei mici

Picturacubea, nu este doar un atelier clasic de pictură pentru copii.
Este un spațiu de exprimare pentru cei mici, unde fiecare copil este încurajat să fie el însuși.
Aici nu etichetăm lucrările, ele sunt momente de explorare, de descoperire și de creativitate.
Cel mai important este ca fiecare copil să capete încredere în el și în ceea ce creează.
Pentru mai multe detalii, vizitați-ne la www.picturacubea.ro 🎨

Categorii
Noutăți

La PicturaCuBea concentrăm pe proces, nu pe rezultat

În atelier nostru:
• apreciem efortul copilașilor, nu perfecțiunea;
• observăm explorarea culorilor, formelor și materialelor;
• valorizăm încercările lor, nu doar „desenele reușite”.
La Picturacubea, colorăm sentimentele copilului tău!🎨

Categorii
Noutăți

Daruri pentru mămici 💛

Ce au spus copiii despre mame m-a emoționat profund. La atelierul Pictura cu Bea, cei mici au creat daruri cu adevărat speciale pentru mamele lor.
Împreună, am realizat cărticele interactive în care copiii au răspuns la întrebări despre mami: ce culoare îi place, ce mâncare adoră și, mai ales,
când este ea cea mai fericită. Ei au desenat, au scris și au încercat să descopere cât de bine își cunosc mama.

Răspunsurile au fost sincere, amuzante și absolut adorabile:
„O iubesc pe mami pentru că miroase frumos.”
„Mami e fericită când ne giugiulim în pat.”
„Mami este fericită când ieșim ca fetele la o ciocolată caldă.”
„Mami e fericită dacă primește micul dejun în pat.”
„Mami e bună la ski.”

Pentru copii, mami este bună la toate — o prezență caldă, puternică și, uneori, chiar o adevărată super-eroină. 🌷
La Pictura cu Bea, astfel de momente ne amintesc cât de frumos pot copiii să exprime iubirea prin culoare, desen și cuvinte simple, dar pline de adevăr.

Pentru mai multe detalii, vizitați-ne la www.picturacubea.ro 🎨

Categorii
Noutăți

Sâmbăta de relaxare: atelier inspirat de Yayoi Kusama

Sâmbăta trecută, la „Sâmbetele de relaxare”, am organizat un atelier de modelaj plin de culoare și creativitate, inspirat din universul artistei Yayoi Kusama.
Copiii au lucrat cu Hey Clay, realizând forme 3D pe armătură și asamblând flori expresive, în stilul ludic și repetitiv care o definește pe Kusama. A fost o experiență senzorială completă, în care imaginația a prins volum, textură și personalitate.
Modelajul în lut la copii si nu numai aduce numeroase beneficii: dezvoltă motricitatea fină, coordonarea mână–ochi, răbdarea și capacitatea de concentrare.
La Picturacubea, credem că fiecare culoare spune o poveste.
„Colorăm sentimentele copilului tău” nu este doar un motto, ci o promisiune pe care o transformăm în realitate la fiecare atelier.
Pentru mai multe informații vizitati-ne pe: www.picturacubea.ro 🎨

Categorii
Noutăți

Seara fetelor la Pictură cu Bea

Azi am petrecut o seară minunată în atelierul nostru,@Picturacubea, alături de fetele de la @SheInspre.

Tema serii a fost inspirată din universul lui Vincent van Gogh.🎨

Îmi doresc să cred că fiecare dintre fete a plecat acasă nu doar cu un tablou, ci și cu o stare de bine. În atelier nu există greșeli, există doar descoperire. Nu există „nu știu să pictez”, există doar „îndrăznesc să încerc”.✨

Categorii
Noutăți

Mărțișoare unicat

Mărțișoare unicat gata să-ți înveselească ținutele sau să le faci cadou pentru cineva drag!
Vino să le descoperi pe: www.picturacubea.ro sau rezervă-le acum printr-un mesaj.🎨