Categorii
Noutăți

O călătorie emoțională printre culori și fluturi

Împreună cu cei mici în atelierul @PicturaCuBea, am explorat lumea fascinantă a emoțiilor și am descoperit ce culoare are fiecare sentiment. Am învățat cum să le identificăm și, cel mai important, cum să le facem față cu încredere.
La noi, pictura și identificarea emoțiilor merg mână în mână! 🌈🖌️
Un mod creativ și distractiv de a crește copii echilibrați și conștienți de propriile trăiri.

Urmărește pagina noastră pentru a fi la curent cu viitoarele ateliere pline de culoare și emoție în Brașov!

Categorii
Noutăți

ArtTerapie prin pastel

🌞Ora de miercuri a fost o oră minunată și jucăușă, pastelul fiind un mediu distractiv și cu rezultate rapide, căci nu așteptăm să se usuce.
De multe ori am observat temeri ale copilașilor când vin la atelier: că se murdăresc, că depășesc conturul, că greșesc, că nu există soluție, că nu pot, că nu reușesc. Pastelul a fost răspunsul meu, unealta cu care am comunicat și i-am încurajat să încerce și să aibă încredere în ei. Fără să realizeze prea mult ce fac, și pentru că tema le-a fost pe plac, ei au îmbrățișat atingerea hârtiei, dâra pastelul uscat, praful ce lasă urmă și chiar palmele colorate.
De aceea, orele de la #PicturaCuBea sunt și o provocare pentru copilași, căci sunt „implicate: simțurile, corpul, emoțiile, intelectul” (după cum afirmă terapeuta pentru copii și adolescenți Violet Oaklander).
🌞Toate aceste elemente la un loc îi ajută pe copilași în interacțiunea cu mediul înconjurător și îi pregătesc pentru nevoile ce vor apărea pe parcurs în drumul lor.

Categorii
Noutăți

Din categoria #momlife

Din categoria #momlife, cu ce ne distrăm când micuța e bolnavă?
Anul acesta, micuța mea a fost mai tot timpul bolnăvioară și parcă nimic nu ne mai mulțumea.
Până de curând, când am primit un kit de pictură pe apă. Noroc cu el 🙂.
O fi Ebru, o formă tradițională turcească de pictură? Sau Suminagashi, o veche tehnică japoneză de decorare a hârtiei cu cerneluri, care se realizează tot pe apă? Nu sunt sigură. Cert este că o recomand cu drag tuturor, pentru un pic de distracție.
Desigur promit să fac rost de încă un kit, ca să ne putem juca și în atelier, cu copiii.
Nu uitați la @Pictură cu Bea colorăm sentimentele copilului tău!